Comunicat
Luni, 26/06/2017

Exercițiul multinațional Saber Guardian 2017 (SG17), condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), se va desfășura, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile naționale ale Bul

Comunicat
Vineri, 14/07/2017

             Comanda Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica" (CNII) din Cincu a fost informată joi, 13 iulie, în jurul orei 18.00, despre faptul că un fragment metalic de muniție desprins în urma unui ricoșeu a căzut pe un teren aflat la marginea localității Merghindeal, jud. Sibiu, la aproximativ 300 de metri lateral de marginea poligonului Cincu, fără a fi înregistrate victime.

Vineri, 05/08/2016
Eveniment

În prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, la unitatea care este vârful de lance al instruirii în categoria noastră de forţe, Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica" (CIL-FT), s-a desfăşurat miercuri, 3 august, ceremonia de predare-primire a comenzii şi a Drapelului de luptă.

 

Miercuri, 06/04/2016
Eveniment

Miercuri, 06 aprilie 2016, la sediul instituției noastre a avut loc ceremonia de predare – primire a comenzii Centrului de instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre “GETICA”.

Marţi, 09/02/2016
Eveniment

În perioada 26 – 29 ianuarie 2016, Maior Mihai CIUTĂ, în calitate de reprezentant al Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „GETICA” Cincu împreună cu reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Aeriene Române şi Bazei 71 Aeriană au efectuat o vizită de informare în Centrul de Pregătire pentru Luptă al Gărzii Naţionale Aeriene Georgia (GANG) - SUA şi în poligonul pentru trageri şi bombardamente Townsend.

Pages